Acasă - Limas

Gamă largă

Portofoliu extins de furnizori confirmați în timp

Cost redus

Achiziții inteligente bazate pe calitate

Competență

Oferim educație continuă prin cursuri acreditate

Accesibilitate

Client service 24/7

De gardă în sterilizare

Cunoaștem foarte bine realitatea din spitale, pentru că activăm în acest domeniu din 1998. Dar și mai bine știm care sunt nevoile reale ale oamenilor care se străduiesc, acolo, să își facă bine meseria, în condiții nu de puține ori adverse. Pentru ei și pentru pacienți venim cu soluții medicale fără compromis.

Avem un portofoliu larg de furnizori externi confirmați de-a lungul timpului, iar prin know-how și experiență suntem în măsură să înțelegem exact factorii implicați și nevoile specifice spitalelor și clinicilor cu care lucrăm. Livrăm astfel prompt întreaga gamă de consumabile și dispozitive medicale necesare unei unități sanitare, fiind în măsură să oferim o reală economie de resurse, inclusiv prin prețuri corelate cu cerințele fiecărui client.

Misiune

Contribuim la creșterea calității actului medical, oferind colaboratorilor și clienților noștri o gamă complexă de soluții inovatoare, alături de un suport educațional continuu.

Viziune

Să fim un pol de competență în soluții pentru medicină, participând la succesul organizațiilor cărora ne adresăm prin know-how, implicare și experiență, oricând accesibile lor.

Valori

Convingerile noastre: educație continuă pusă la dispoziția colaboratorilor; implicare și eficiență în procedurile de lucru; viziune pozitivă asupra viitorului în domeniul nostru de expertiză

Bloc Operator

Prevenirea infecțiilor

Reprocesare instrumentar

Igiena pacientului

Evacuare pacienți imobilizați

Îngrijirea plăgilor

Sterilizare

Noutăți și informații utile

Sterilizarea instrumentarului medical

Igiena spațiilor medicale, fie că vorbim de cabinete, spitale sau clinici, este esențială pentru siguranța pacienților și a personalului

Află mai multe

Prevenirea infecțiilor

Rezolvarea problemelor ! Problemă:C. difficile este o bacterie sporulata care poate supraviețui în mediul persoanelor infectate pentru o lungă

Află mai multe

Îngrijirea plăgilor

Plăgile (rănile) se referă la leziunile traumatice unde are loc întreruperea continuității pielii, mucoaselor și diferitelor țesuturi prin

Află mai multe
Cu ce te putem ajuta?
Trimite